Actualitate

Miniștrii de externe ai țărilor din Liga Arabă i-au cerut Washingtonului să anuleze decizia privind Ierusalimul

În rezoluție, miniștrii arabi afirmă că SUA "s-au retras din rolul de mediator al procesului de pace" din Orientul Mijlociu și cer ca Washingtonul "să-și anuleze decizia asupra Ierusalimului".

Miniștrii țărilor membre ale Ligii Arabe s-au reunit sâmbătă seara, la sediul din Cairo, pentru o reuniune extraordinară în vederea formulării unui răspuns la decizia americană, care a provocat un val de nemulțumire în lumea arabă.

Ei au îndemnat, de asemenea, comunitatea internațională să recunoască un stat palestinian "cu Ierusalimul de est drept capitală", partea orientală a orașului anexat din 1967 de către Israel.

Inițiativa președintelui american Donald Trump este "denunțată și condamnată", a declarat secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, în timpul reuniunii în cadrul căreia miniștri arabi au rostit lungi discursuri pline de patos.

În timpul unei reuniuni precedente a delegaților statelor membre ale Ligii Arabe, care a avut loc marți, înainte de decizia americană, organizația panarabă a atenționat deja Washingtonul, calificând recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului drept "un asalt clar" împotriva națiunii arabe.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *