Miniștrii i-au vorbit premierului interimar despre situaţia actuală în sectorul financiar-bancar, cel bugetar şi social
„Guvernul în exerciţiu va activa în perioada următoare, în conformitate cu articolul 71 din Legea cu privire la Guvern, care presupune exercitarea funcţiei de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate, realizarea programelor de dezvoltare economică şi socială, asigurarea securităţii statului şi cetăţenilor, îndeplinind funcțiile de administrare a treburilor publice” a precizat Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman.
În cadrul şedinţei au fost stabilite modalităţile de lucru pentru perioada interimatului şi priorităţile de pe agenda Guvernului, printre care asigurarea bunei implementări a proiectelor în curs de desfăşurare, dar şi continuarea reformelor în domeniile-cheie pentru asigurarea parcursului european al ţării.
De asemenea, membrii Cabinetului de miniştri în exercițiu au raportat despre situaţia actuală în sectorul financiar-bancar, cel bugetar şi social.
Începînd de ieri, 22 iunie, Natalia Gherman asigură interimatul funcţiei de Prim-ministru, pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern.
sursa: timpul.md