Actualitate

Ministrul Agriculturii a promis că restanțele la subvenții pentru 2014 vor fi achitate pînă la finele lunii august

Promisiunea a fost făcută după ce, marți, liderii a patru asociaţii reprezentative ce reunesc producători agricoli şi fermieri au solicitat „achitarea pînă la 1 septembrie 2015 a tuturor restanţelor la subvenţiile pentru anul trecut”.

„Ministerul Finanțelor a achitat ieri și astăzi încă 90 milioane de lei, după ce anterior au fost transferate 60 milioane de lei. În urma discuțiilor purtate cu colegii de la Ministerul Finanțelor am primit asigurări că pînă la sfîrşitul lunii august vor fi achitate integral subvențiile pentru 2014”, a menţionat ministrul.

Oficialul a mai adăugat că fermierii au început să depună dosarele pentru investiţiile efectuate în anul 2015. Deja au fost depuse 1400 de cereri de subvenționare, valoarea totală a cărora este de 225 milioane lei.

Ministrul Agriculturii a mai promis că vor fi identificate soluții pentru a oferi compensații agricultorilor cu livezi mai mari de 15 hectare, care au avut de suferit de pe urma embargoului rusesc. „Urmează să luăm o decizie la nivelul Ministerului Agriculturii și Ministerului Finanțelor. Încercăm să găsim surse pentru a acorda compensații fermierilor ce au în proprietate livezi cu o suprafaţă de peste 15 hectare”, a menționat ministrul Agriculturii. Toţi fermierii cu suprafeţe mai mici de livezi de mere şi prune vor beneficia de ajutor dintr-o finanţare oferită de Banca Mondială.

Sursa: Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *