Actualitate

Ministrul Apărării: Blindatele de pe străzile Chișinăului nu vor mai avea mitraliere

 Oficialul a declarat pentru TIMPUL că armele cu care erau dotate blindatele nu sunt motiv de panică, deoarece „conform protocoalelor armatei, așa sunt înzestrate aceste automobile”. Potrivit oficialului, tehnica militară se îndrepta de la minister spre „punctele de poliție, unde aceste arme au fost scoase, iar armata va veni în sprijinul Ministerului de Interne, pentru a face față în această situație de criză”.

Întrebat despre misiunea armatei pe timp de pandemie de COVID-19, Pînzari a spus că soldații vor avea grijă ca în oraș să nu fie formate grupuri mai mari de zece persoane. „Azi, ei nu au fost implicați în contact cu cetățenii direct. Dar în fiecare zi apar tot mai multe locuri, care urmează a fi supravegheate și monitorizate în vederea neadmiterii adunărilor de oameni, mai mult de zece. Mașinile vor fi folosite pentru a monitoriza aceste locuri, în special parcurile, pădurile, poate și unele obiecte comerciale, de comun cu poliția”, a conchis ministrul.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *