Ministrul apărării din Germania, Christine Lambrecht, a demisionat
Ministrul apărării din Germania, Christine Lambrecht, şi-a înaintat luni, 16 ianuarie, demisia cancelarului federal german Olaf Scholz, într-o declaraţie transmisă presei, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres.
”Focalizarea mass-media asupra persoanei mele vreme de luni de zile nu permite deloc stabilirea de raporturi şi de discuţii obiective cu privire la soldaţi, Bundeswehr (armata germană) şi orientările politicii de securitate în interesul cetăţenilor germani”, a deplâns Christine Lambrecht în declaraţia sa.
În acest context, ”am cerut azi cancelarului să mă elibereze de îndatoririle mele de ministru al apărării”, a mai adăugat ea.
Potrivit Christinei Lambrecht, ”munca preţioasă a soldaţilor şi numeroaselor persoane motivate trebuie să fie pe primul plan”, în timp ce Germania prevede investiţii de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei sale, în contextul războiului din Ucraina.
Această demisie intervine într-un moment în care Germania este din nou presată să livreze tancuri Ucrainei.
Deocamdată, numele succesorului sau al succesoarei sale nu este cunoscut.
Titulara apărării a fost vizată de critici aspre în Germania legate de competenţa sa, dar şi de comentariile sale publice, printre care mesajul de Anul Nou, postat pe Instagram, în care Lambrecht vorbea despre invazia Rusiei în Ucraina în timp ce în spatele ei explodau artificii, potrivit sursei citate.
Un sondaj de opinie realizat pentru televiziunea publică ZDF şi prezentat vineri de dpa arăta că 60% dintre germani doreau ca ministrul apărării, social-democrata Christine Lambrecht, 57 de ani, să demisioneze şi doar 25% susţineau rămânerea ei în funcţie.
De asemenea, jumătate dintre votanţii intervievaţi ai social-democraţilor au declarat şi ei că ministrul apărării ar trebui să demisioneze.
Lambrecht a fost ministru al justiţiei în precedentul guvern de coaliţie condus de Angela Merkel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
jurnalista Ingrid Baudorfer ::::madame
Kristin Lambrecht , nu sunteizi deloc afe
ctata par votre demission.
Absolut deloc ; sunt chiar usurata caci bar
batzii ca barbatzii ::: Nu vor sa vada femei
calare pe un Leopard.M am saturat, toata
ziua vorbim numai de Leopard. Ba il dam
ba nu l dam. Ba avem ba nu l avem. Te doare
capul nu altceva. SI OAMENII MOR CI SUTELE
DE MII.
Ing; Bau . ::::: Madame Kristin Lambrecht,
am vrea sa stim care este conceptzia Dom
niei Voastre depre razboi , in general :::::::
Eu vreau ca razboaiele sa dispara depe fat
za pamantului. Interzicerea armelor de tot
felul cu exceptia armelor usoare pentru
politzia urbana.Cunoscand spiritul razb
oinic al barbatzilor, acestia se pot confru
nta barbatest, fara moarte de om.Sa lua
m exemplul ruso ukrainean.
Punem fatza in fatza 100 de ukraineni si
100 de rusi.Totzi isi dau mana prietene
ste. La un semnal al arbitrului mondial
partenerii se apropie incetisor unul de
altul, se iau in bratze in mod calm unul
pe altul si ateapta semnalul final :::::
FOC !!!! striga arbitrul mondial.
Tinerii imediat incep cu fortze inzecite
sa tranteasca adversarul la pamant.
Rezultatul :::::: 51 de ukraineni in pici
oare, victorie Ukra. Urmeaza discutzii
de pace sub auspiciile SUA putere m
ondiala indiscutabila.
Razboiul devine un sport nobil pe pla
neta maimutzelor numita TERRA.
Ca sa fiu mai precisa acest sport nobil
se cheama TRANTA sport foarte obis
nuit la romani , din stravechi timpuri.
ING. BAU. ::::: mersi madame la Ministre.
Al dvs TUN TUN , prieten vechi prin
telepatie cu DL ION BOURAGA.
SALUT.