UE / Nato

Ministrul britanic al Apărării: Împărtăşesc îngrijorarea României privind securitatea pe Marea Neagră

Ministrul român al Apărării, Mircea Dusă, a declarat, după întâlnirea avută, luni dimineaţă, cu omologul sau britanic, Michael Fallon, că a discutat cu acesta despre situaţia politico-militară din zona că urmare a crizei din Ucraina şi a anexării Crimeei de către Rusia, dar şi despre situaţia de securitate pe Marea Neagră şi despre măsurile care trebuie luate de cele două state pentru a asigura pe Marea Neagră o prezenţa permanentă, prin rotaţie, a capabilităţilor NATO.

"Un prim subiect abordat se referă la securitatea şi la situaţia politico-militară din zona noastră că urmare a crizei din Ucraina şi anexării de către Rusia a Crimeei, dar şi situaţia de securitate pe Marea Neagră şi măsurile pe care trebuie să le luăm împreună pentru a asigura o prezenţa permanentă, prin rotaţie, pe Marea Neagră a capabilităţilor NATO. De asemenea, am analizat stadiul cooperării noastre în NATO între cele două ministere, am discutat despre modul în care se îndeplinesc măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene, că urmare a măsurilor stabilite la Summitul din Ţară Galilor şi a măsurilor stabilite de miniştrii Apărării la şedinţa NATO de acum o luna. L-am felicitat pe domnul ministru că Marea Britanie şi-a asumat rolul de naţiune-cadru în perioada 2016-2018 privind crearea forţei de reacţie rapidă şi că România va fi prezenţa în cadrul acestei capabilităţi militare cu capabilităţile care vor rezultă în urmă conferinţelor de generare a forţei", a declarat Mircea Dusă.

El a mai spus că în discuţiile cu ministrul britanic al Apărării a vorbit şi despre creşterea bugetului alocat Apărării la 2%, pentru a asigura înzestrarea şi modernizarea Armatei.

"Am discutat despre relaţiile între cele două ministere, bilaterale, şi am apreciat şi i-am mulţumit domnului ministru pentru prezenţa în România a militarilor Marii Britanii la exerciţiile pe care le-am organizat în anul 2014, dar şi pentru prezenţa la exerciţiile de amploare pe care le organizăm în anul 2015. Şi, aşa cum am precizat şi ieri (duminică – n.r.) la Câmpia Turzii, militarii englezi vor fi prezenţi la exerciţiile din poligonul Smârdan, care se vor organiza la începutul lunii aprilie. Am discutat, de asemenea, despre planificarea în continuare a exerciţiilor comune, atât în România, cât şi în alte state ale Uniunii Europene şi ale NATO. Am abordat şi câteva aspecte legate de cooperarea în domeniul industriei de apărare", a mai afirmat Mircea Dusă.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a spus, la rândul sau, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România. "I-am promis domnului ministru că vom fi împreună cu trupe în cele două comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul dumneavoastră şi am salutat angajamentul pe care domnul ministru şi l-a luat că să susţină Marea Britanie în rolul de naţiune-cadru pe care şi-l va asumă începând cu 2017. De asemenea, am împărtăşit îngrijorarea pe care România o are în ceea ce priveşte securitatea în Marea Neagră.

El a mai anunţat că în luna octombrie unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va află la Constanţa. "Vreau să va anunţăm, astăzi, oficial, că unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice va fi prezent la Constanţa, în luna octombrie", a spus Fallon.

Potrivit acestuia, "sistemul de apărare antirachetă este unul defensiv, aşa cum spune şi numele, aşa cum este şi Alianţa NATO, una defensivă". "Avem dreptul să ne apărăm în acest format de alianţe de state", a adăugat ministrul britanic al Apărării.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, va fi primit, luni, şi de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, şi se va întâlni cu premierul Victor Ponta. Vizită lui Michael Fallon are loc la două luni de la vizită în România a ministrului britanic de Externe, Philip Hammond.

Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, iar acolo vor activă militari români, dar şi din alte state membre, au decis, la începutul lunii februarie, miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei, care s-au reunit la Bruxelles. Ministrul Apărării, Mircea Dusă, declara, recent, că cele două comandamente NATO vor funcţiona în Bucureşti, urmând să fie operaţionale în 2016 şi 2018.

Mircea Dusă spunea că, în contextul noilor provocări de securitate de pe flancul estic, România şi-a exprimat intenţia de pune la dispoziţia Alianţei Nord- Atlantice un comandament multinaţional de divizie, precum şi de a găzdui o structura multinaţională de integrare a forţelor.

Dusă arată că şi-a propus că, într-o prima etapă, să se poată atinge starea operaţională a unităţilor, pentru integrarea forţelor NATO, până în luna iunie, iar până la Summit-ul din Polonia, din 2016, să fie realizată capacitatea operaţională completă.

El mai afirmă că, în ceea ce priveşte comandamanentul naţional de divizie, preconizează realizarea capacităţii operaţionale iniţiale până în 2016, iar cea completă, până în 2018.

sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *