Actualitate

Ministrul canadian de externe SUSȚINE liderii de OPOZIȚIE din Ucraina

„Mă voi deplasa la Kiev pentru a vorbi personal cu autorităţile ucrainene şi a le face să înţeleagă, neechivoc, că acţiunile lor nu sunt conforme cu normele democratice la care poporul ucrainean are dreptul", a precizat Baird într-un comunicat.

„În timpul vizitei mele, mă voi întîlni cu liderii de opoziţie şi cu reprezentanţi ai societăţii civile pentru a le împărtăşi sprijinul Canadei", a adăugat el.

Vizita sa în Ucraina, care nu fusese anunţată până marţi, se înscrie în cadrul organizării, joi şi vineri la Kiev, a reuniunii anuale a 57 de state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Canada, ca şi SUA, are statutul de ţară asociată.

O represiune fără precedent a fost exercitată în ultimele zile împotriva manifestaţiilor pro-europene organizate în Ucraina.

„Aceste măsuri severe sunt extrem de îngrijorătoare nu doar pentru Canada, ci şi pentru democraţiile din întreaga lume", a mai subliniat Baird. 

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *