Ministrul de externe al României, Titus Corlăţean vine în Moldova

MAE informează, într-un comunicat, că ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, l-a primit, luni, pe Oleg Efrim, ministrul Justiţiei al Republicii Moldova, aflat la Bucureşti în contextul participării sale la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
"Prezenţa la evenimentul anual al diplomaţiei româneşti a ministrului Oleg Efrim reprezintă o confirmare a relaţiei excelente dintre Bucureşti şi Chişinău, dar şi o expresie a interesului constant al României pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic bilateral, pentru susţinerea traseului european al Republicii Moldova. După cum se cunoaşte, la reuniunea de anul trecut a Diplomaţiei Române a fost invitat domnul Iurie Leancă, vicepremier şi ministru al afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova", menţionează sursa citată.
mediafax.ro