Economie

Ministrul Economiei: Trebuie să schimbăm paradigma de promovare a imaginii turistice a Repubicii Moldova

Potrivit vicepremierului, autoritatea de stat în domeniul turismului trebuie să se preocupe în special de dezvoltarea turismului receptor și a celui intern, prin stimularea echilibrului între calitatea serviciilor oferite și nivelul prețurilor practicate de operatorii turistici. „Imaginea țării se formează începând cu primele contacte cu poliția de frontieră și se completează cu impresiile lăsate de locațiile turistice, de autenticitatea anturajului, calitatea serviciilor, alimentelor etc., dar și prețurile practicate de pensiuni sau hoteluri”, a declarat Valeriu Lazăr.

În cadrul ședinței a fost pusă în discuție și introducerea unor sisteme de certificare a calității serviciilor turistice și modalitățile de reglementare a acestora, inclusiv necesitatea de armonizare la normele europene. În context, directorul Agenției turismului, Nicolae Platon, a informat despre progresele înregistrate în clasificarea structurilor de cazare turistică, în anul curent trecând această procedură 30% dintre agenți economici. Astfel, în prezent cca 100 din cele 278 de structuri de cazare turistică au trecut procedura de clasificare.

Valeriu Lazăr s-a pronunțat împotriva introducerii unei taxe noi pentru operatori, care ar servi la acumularea mijloacelor pentru dezvoltarea sectorului. Ministrul a optat în schimb pentru alocarea unor cote pentru turism în programele de dezvoltare existente. Astfel, la repartizarea mijloacelor Fondului rutier ar urma să se țină cont de necesitatea facilitării accesului la obiectivele de atracție turistică, iar din Fondul de promovare a exportului vor fi alocați mai mulți bani pentru promovarea turismului receptor.

Totodată, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a îndemnat agenții economici să aplice la Programul de atragere a remitențelor în economie PARE 1+1 și alte programe dedicate susținerii antreprenoriatului, pentru a finanța deschiderea pensiunilor turistice și amenajarea atracțiilor turistice în zonele rurale.

sursa: timpul.md (TTM)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *