Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la Chişinău
Colaborarea comercial-economică dintre Republica Moldova şi România a constituit subiectul principal al întrevederii dintre premierul Iurie Leancă şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care este şi copreşedinte al Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare comercial-economică moldo-română, informează Guvernul de la Chişinău. „Sunt convins că şedinţa comisiei mixte este o ocazie bună nu doar pentru a trece în revistă rezultatele cooperării bilaterale, ale atragerii investiţiilor, dar şi pentru a puncta câteva proiecte importante pentru noi în domeniul energetic, transportului sau agriculturii”, a spus Iurie Leancă. Premierul a declarat că Republica Moldova este interesată într-o cooperare foarte strânsă cu Bucureştiul pentru atragerea investiţiilor româneşti, dar şi a capitalului străin prezent în România, care ar avea de câştigat dacă s-ar extinde peste Prut.
La rândul său, Varujan Vosganian a menţionat că România este deschisă pentru întărirea relaţiilor economice bilaterale. „Vreau să popularizez în România intenţiile Guvernului de la Chişinău şi voi convinge investitorii români, dar şi oamenii de afaceri străini veniţi în România să participe la consolidarea economiei private din Republica Moldova. Vom oferi tot spijinul în acest sens”, a declarat ministrul Economiei de la Bucureşti.
Totodată, oficialul de la Bucureşti a reiterat că proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni va fi realizat, deoarece este un angajament al României. Ministrul Varujan Vosganian a mai subliniat că luna viitoare, la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, România va fi un susţinător tenace al Republicii Moldova.
În perioada ianuarie-iulie 2013, România şi Republica Moldova au înregistrat în comerţul bilateral o creştere de 17%, cu o valoare de 605 milioane de dolari. Volumul exporturilor R Moldova s-au majorat cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar importurile, cu 16%.
Sursa: Ziuaveche.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!