Ministrul francez al Transporturilor, atac dur la adresa lui Marine Le Pen: „Rămâne cel mai bun papagal al lui Putin în Franța”
Ministrul francez al Transporturilor, Clément Beaune, a lansat un atac dur la adresa lui Marine Le Pen, la o zi după ce fosta candidată la prezidențiale a fost audiată în fața comisiei parlamentare de anchetă privind împrumutul din Rusia pe care l-a contractat formațiunea sa politică. Potrivit acestuia, discursul lui Le Pen a confirmat faptul că aceasta „rămâne cel mai bun papagal al lui Vladimir Putin în Franța”, scrie Le Figaro.
„Este extraordinar (…), ea a repetat că a crezut că invazia Crimeii a fost o alegere democratică a ucrainenilor”, a declarat ministrul. Cu o zi înainte, șefa deputaților RN susținuse într-adevăr că referendumul din 2014 le-a permis ucrainenilor să se exprime pe această temă.
„Cred că este singura din Franța care crede că a fost un adevărat referendum în condiții democratice”, a continuat să o critice ministrul.
Clément Beaune a acuzat-o pe Marine Le Pen că „repetă poziția, propaganda Kremlinului” și „minciunile” Moscovei. „Și cred că este extrem de grav”, a insistat el.
Într-o intervenție televizată, Marine Le Pen a susținut însă că a fost „victima unei campanii de defăimare și calomnie care a fost lansată de președintele Republicii, ceea ce agravează cu adevărat amploarea acestei defăimări”.
„Nu totul este posibil într-o luptă politică”, a spus ea. Iar „toți cei care au făcut aceste acuzații nu au nici măcar un început de elemente factuale care să asigure că pozițiile asumate de mine ar fi influențate de faptul că am obținut un împrumut de la o bancă ceho-rusă”, a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Fata asta sufera de putinomanie avansata !