Ministrul interimar ucrainean de Interne dezminte informaţii cu privire la arestarea lui Ianukovici în Crimeea
Anterior, presa ucraineană a anunţat că Ianukovici a fost arestat în Crimeea.
"Nu ştiu despre ce este vorba. Nu deţin asemenea informaţii", a declarat Avakov.
Pe de altă parte, potrivit agenţiei ruse Itar-Tass, care citează presa din Crimeea, Avakov şi Valentin Nalivaicenko, însărcinat de Parlament cu controlul Serviciului de Securitate ucrainean (SBU), au efectuat o "foarte scurtă vizită" la Simferopol, capitala "republicii autonome" Crimeea.
"Ţara revine pe calea unui dialog paşnic. Este foarte important să nu existe provocări. Într-o asemenea situaţie, este esenţial să se evite confruntări ca cea de la Kiev. Cred că putem reinstaura liniştea prin dialog", a declarat Avakov.
Aceasta a fost prima vizită efectuată de noile autorităţi ale forţelor de ordine numite de către Parlament într-o regiune din Ucraina, potrivit agenţiei ruse. Un miting a avut loc la Sevastopol, în această regiune "autonomă", care a ales un nou primar şi a cerut reunificarea cu Rusia.
Pe de altă parte, agenţia Interfax-Ukraine scrie, citând o sursă din cadrul forţelor de ordine, că fostul premier Mikola Azarov, destituit săptămâna trecută de către Ianukovici la solicitarea opozanţilor, a fugit în Rusia. "A fugit în Rusia", a declarat sursa citată, fără alte precizări. Interfax-Ukraine subliniază că nu a putut să obţină confirmarea oficială a acestei informaţii.
Sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!