Ministrul Justiției le-a retras licența la doi executori judecătorești: „Au încălcat în mod grosolan legislația, atribuțiile lor și nu au respectat hotărâri ale instanțelor de judecată”
Joi, 19 ianuarie, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco anunță că a emis ordinele de retragere a licențelor și de încetare a activității a doi executori judecătorești. Este vorba de George Boțan și Nicolae Pașa. Conform lui Litvinenco, ordinele au la bază deciziile colegiului disciplinar prin care s-a constatat că cei doi executori „au încălcat în mod grosolan legislația, atribuțiile lor și nu au respectat hotărâri ale instanțelor de judecată”.
„Sper ca deciziile date să fie un semnal clar că ilegalitățile și bătaia de joc față de oameni să fie oprite, iar persoanele cărora le-au fost delegate niște atribuții ale statului, cum ar fi executori judecătorești și alte profesii juridice, urmează să activeze doar în conformitate cu legea și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului”, a subliniat el, transmite ZDG.md.
Executorul „cu nouă vieţi”
Anterior, Ziarul de Gardă a scris că în 2011, fiind acuzat de implicare în atacul raider de la Universalbank, executorul judecătoresc George Boţan era disponibilizat din sistem, printr-un ordin al ministrului Justiţiei de atunci, Oleg Efrim. La scurt timp, însă, Boţan a fost restabilit. În 2015, un alt ministru al Justiţiei, Vladimir Grosu, semnează un ordin prin care Boţan este lăsat fără licenţă, fiind acuzat de alte acţiuni ilegale. La scurt timp însă, din nou, judecătorii au suspendat ordinul ministrului, iar executorul şi-a putut continua activitatea.
Curtea de Apel Chişinău, la începutul anului 2016, i-a retras din nou licenţa, însă punctul final în acest dosar a fost pus de Curtea Supremă de Justiţie. Un complet de judecători, din care au făcut parte Mariana Pitic, judecătoarea ajunsă controversat în cadrul instanţei supreme, dar şi Oleg Sternioală, magistrat la nunta căruia, din toamna anului 2014, participa şi George Boţan, au dispus, repetat, restabilirea licenţei executorului judecătoresc.
Licitații cu iz penal pe strada executorului „cu nouă vieți”
În 2019, ZdG a scris și despre cum două familii au rămas fără imobilele din centrul Chișinăului după ce acestea au fost vândute prin licitații, în scopul rambursării unor datorii. Casele au fost înstrăinate la prețuri de câteva ori mai mici decât cele pe piață, în ambele cazuri fiind vorba despre aceeași companie de evaluare – „Gofma-Consulting” SRL. În cele două cazuri sunt și câteva nume comune, cum ar fi cel al executorului judecătoresc George Boțan, oficiul căruia se află la câțiva pași de imobilele înstrăinate, sau cel al cumnatului acestuia, Gheorghe Rață, care a devenit proprietarul uneia dintre case.
Sursa: Ziarul de Gardă
Dacă erau în România nu ar fi pățit nimic. Ministerul ar fi spus ca nu are ce sa le facă și mai mult, erau numiți șefi de colegii.