Ministrul MAIE, despre necesitatea parității diplomatice cu Rusia. „În cazul Rusiei, putem constata că, în ultimii 30 de ani, a avut politici ostile la adresa R. Moldova”
Necesitatea unei parități diplomatice cu Rusia vine din faptul că Moscova duce politici ostile împotriva Republicii Moldova, a declarat ministrul de Externe, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă.
”Este o situație standard ca statele mici și cele mari să aibă un număr de diplomați diferit. Noi chiar cerem partenerilor externi, Uniunii Europene, să-și mărească personalul diplomatic, pentru că prezența lor ne ajută. Însă pentru orice țară e important ca diplomații să lucreze pentru îmbunătățirea relațiilor, nu înrăutățirea lor. În cazul Rusiei, putem constata că, în ultimii 30 de ani, a avut politici ostile la adresa R. Moldova. Mai concret, Moscova sprijină separatismul, menține trupe pe teritoriul nostru, a impus de mai multe ori embargouri. Eficacitatea acestor eforturi diplomatice ne face să analizăm în ce măsură prezența atât de mare a diplomaților ruși ajută sau complică relațiile noastre” a notat Popescu.
De asemenea, el a mai adăugat că Rusia continuă să exercite presiuni asupra Republicii Moldova, dar și a avut mai multe tentative de destabilizare a situației. Din această cauză, Chișinăul analizează un spectru mai larg de măsuri prin care să limiteze tentativele Rusiei de destabilizare, inclusiv prin intermediul grupurilor criminale, precum grupul Șor.