Ministrul român de Externe cere SUA să susțină aspirațiile europene ale R. Moldova
Corlăţean a avut la 8 iunie o întrevedere cu o delegație a Congresului SUA, alcătuită din senatorii John McCain (republican, Arizona), Ron Johnson (republican, Wisconsin) și Christopher Murphy (democrat, Connecticut), membri ai Comitetului pentru Relații Externe din Senatul SUA se arată într-un comunicat de presă al MAE român.
În cadrul discuțiilor, ministrul Titus Corlățean, a solicitat sprijinul senatorilor americani “pentru creșterea prezenței SUA și NATO, pe termen lung, în România, precum și pentru consolidarea profilului regiunii Mării Negre pe agenda de politică externă a SUA, inclusiv prin susținerea, vizibilă și fermă, a aspirațiilor democratice, europene sau euro-atlantice, după caz, ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei”.
Şeful diplomaţiei române a exprimat, în mod special, satisfacţia pentru atenţia tot mai mare de care beneficiază Republica Moldova din partea SUA, încurajând continuarea demersurilor politico-economice de sprijin ale părţii americane, inclusiv la nivelul Congresului, pentru autorităţile de la Chişinău.
sursa: radiochisinau.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!