Ministrul Tănase solicită eliberarea din funcţie a judecătorului Dorin Popovici
Într-o contestaţie expediată pe adresa CSM, Tănase consideră că, în raport cu gravitatea faptelor comise, „sancţiunea aplicată de Colegiul disciplinar judecătorului Dorin Popovici (hotărârea din 5 martie 2010) este una cvasi-inexistentă, poartă un caracter formal şi poate încuraja alţi judecători să recurgă la fărădelegi similare”. Potrivit ministrului, din punct de vedere factologic, toate încălcările invocate în Dispoziţia de intentare a procedurii disciplinare au fost confirmate, şi anume: examinarea cauzelor de către judecătorul Dorin Popovici în incinta comisariatului de poliţie nu a permis asigurarea caracterului public al dezbaterilor judiciare; judecând cauzele în afara instanţei de judecată, judecătorul Popovici a încălcat obligaţia de imparţialitate şi independenţă, violând grav obligaţia de asigurare a atmosferei respectuoase şi a solemnităţii desfăşurării şedinţelor de judecată. „În lumina celor expuse, consider că sancţiunea aplicată judecătorului Dorin Popovici este excesiv de blândă, nu-şi atinge obiectivul de prevenire a săvârşirii unor încălcări similare, diminuează încrederea publică în sistemul judecătoresc şi în probitatea judecătorilor, generează o practică neuniformă de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi urmează a fi revizuită pentru a fi propusă eliberarea din funcţia de judecător”, se arată în contestaţia lui Tănase. Ieri şi azi, ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase şi cel al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, participă la masa rotundă „Recursuri efective împotriva neexecutării hotărârilor judecătoreşti naţionale”, organizată de Departamentul de Executare a Hotărârilor CEDO. În special, masa rotundă are drept scop împărtăşirea experienţei statelor privind instituirea unor recursuri efective împotriva neexecutării hotărârilor judecătoreşti naţionale, ca răspuns la hotărârile pronunţate de CEDO la acest subiect. Discuţiile din cadrul întrunirii – la care participă reprezentanţi de nivel înalt din Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Moldova, Serbia şi Ucraina, precum şi din statele care se confruntă cu probleme similare – se axează, în special, pe rezoluţiile şi memorandumurile Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, adoptate în contextul supravegherii executării hotărârilor definitive ale CEDO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!