Internațional

Ministrul turc al afacerilor Externe Ahmet Davutoglu a fost numit pentru funcția de premier

Anunțul a fost făcut de către actualul șef al guvernului și președintele ales Recep Tayyip Erdogan, informează AFP și Reuters.

‘Candidatul AKP pentru preluarea șefiei partidului, la 27 august, este ministrul afacerilor externe și deputat de Konya (centru), Ahmet Davutoglu’, a declarat Erdogan pentru presă la sfârșitul unei reuniuni a comitetului executiv al partidului, la Ankara.

Numele lui Davutoglu, ministru de externe din 2009, a fost vehiculat din ce în ce mai mult în ultimele zile în culisele politice ale capitalei turce pentru a prelua ștafeta de la Erdogan, ales președinte al țării din primul tur de scrutin, în cadrul primului sufragiu universal din Turcia, pe 10 august.

Menționăm că, Ahmet Davutoglu va fi ales în cadrul unui congres extraordinar președinte al formațiunii de guvernământ AKP, convocat pentru data de 27 august. Erdogan, care va fi învestit în funcția de președinte pe 28 august, a făcut clar faptul că noul lider al partidului va fi premierul său, notează Reuters.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *