ActualitateExterne

Ministrul ucrainean al Apărării: „Războiul s-ar putea încheia până la finalul anului”

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, consideră că războiul pornit de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia „până la sfârșitul anului”.

De asemenea, el a declarat că este ”greu de prezis când se va încheia războiul, dar proiecția mea optimistă este că s-ar putea încheia până la sfârșitul anului”, potrivit CNN.

Vorbind în cadrul forumului GLOBSEC-2022 de la Bratislava, în Slovacia, Reznikov a mai precizat că trupele de apărare ucrainene au în continuare „nevoie de arme grele, în primul rând MLRS, precum și de alte tipuri de artilerie, tancuri, sisteme anti-navă, sisteme fără pilot, rachete și apărare aeriană”.

„Avem nevoie de ele rapid și în cantități proporționale cu amploarea amenințărilor. Ucraina s-a aflat într-o stare de război fără un sprijin adecvat din partea lumii democratice”, a adăugat oficialul ucrainean.

„Avem nevoie de mai multe arme grele”

Reznikov subliniază că situația se va schimba treptat și că Ucraina apreciază ajutorul venit din Occident.

„Situația se schimbă acum, dar încet. Apreciem contribuția fiecărei țări care se află în prezent alături de Ucraina, care s-a angajat să sporească eficiența sprijinului internațional”, a menționat Reznikov.

„Ucraina și-a schimbat filosofia în ceea ce privește furnizarea de arme. Dacă în prima lună de război ne-am concentrat pe obținerea de sisteme portabile antitanc și antiaeriene, acum natura războiului s-a schimbat și avem nevoie de mai multe arme grele. În regiunea Herson, armata rusă construiește o apărare cu un eșalon profund. Scopul nostru este de a împiedica realizarea scenariilor rusești și de a ne elibera teritoriile cât mai curând posibil”, a conchis ministrul ucrainean al Apărării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *