Ultima oră

Mişcarea de Eliberare Naţională susţine acţiunea din 5 iulie din PMAN

Istoricul Anatol Petrencu a declarat că această adunare de duminică are o importanţă deosebită, inclusiv pentru a aminti oamenilor despre evenimentele istorice de pe parcursul anilor şi urmările acestora. Istoricul a menţionat că este absolut legitim să existe o mişcare unionistă şi ea trebuie susţinută. „Mişcarea unionistă este o mişcare care trebuie să soluţioneze problemele pe care, cu regret, partidele politice nu le pot rezolva”, a notat Petrencu.

„Au trecut ani de la Marea Adunare Naţională din 1989, unde noi am fost prezenţi, şi, probabil, aceşti tineri de astăzi, sunt copiii de atunci pe care părinţii îi ţineau de mână. Istoria se repetă într-un fel. Cu părere de rău, elanul şi entuziasmul nostru de atunci din Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a stins, probabil, din cauză că ne-au trădat cei pe care i-am ales, cei în care am crezut, dar speranţa şi spiritul românesc nu moare şi istoria iarăşi se repetă”, a declarat Tamara Gorincioi, membră a mişcării.

Sergiu Cojocaru, reprezentant al mişcării, a menţionat că trăieşte un sentiment de bucurie că în Republica Moldova a apărut o asemenea mişcare, formată din tineri, care amintesc despre tinereţea de acum 30-40 de ani, despre acea Mişcarea de Eliberare Naţională, pe care au constituit-o oamenii cărora le-a păsat, dar care pe parcurs a fost trădată de multe ori. „Văzând aceşti tineri, această mişcare, văzându-i atât de hotărâţi pentru a merge până la capăt, m-am bucurat, la o vârstă pe care o am, că există totuşi în Republica Moldova acea mişcare, acel suflet patriotic românesc”, a notat Sergiu Cojocaru.

Valerian Grosu a declarat că printre revindecările înaintate se numără retragere imediată şi necondiţionată a Armatei a 14-a, dar şi perceperea taxei de amplasare a armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova pentru aflarea ilegală începând cu 1991. De asemenea, este vorba despre restabilirea reţelei republicane de radio de informare a populaţiei şi tragerea la răspundere penală a vinovaţilor de distrugerea reţelei. La fel, se propune lichidarea punctelor vamale de pe Prut, reducerea în jumătate a numărului de deputaţi în Parlament, dar şi întoarcerea miliardului de dolari înapoi şi pedepsirea persoanelor vinovate.

Vlad Pohilă, susţinător al mişcării, a declarat că ceea ce planifică BUN inspiră mare speranţă pentru viitor. Acesta a mai spus că setul de revindecări prezentat astăzi denotă clar o adeziune la eforturile tinerilor care fac parte din BUN. Un alt membru, Gigore Popa, a declarat că atunci când i-a cunoscut pe aceşti tineri, s-a regăsit în gândirea sa de acum mai bine de 20 de ani când participa la acţiuni similare.

Blocul Unităţii Naţionale organizează duminică, 5 iulie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, începând cu ora 14.00, o acţiune de amploare pentru a cere Unirea cu România. După Marea Adunare Naţională se va merge în Marşul lui Ştefan cel Mare până la Prut, timp de o săptămână, unde, pe 11 iulie, va avea loc podul de flori, iar după se va merge spre Bucureşti.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *