Misiunea FMI şi-a început vizita de două săptămâni în R. Moldova
Potrivit uzanţelor instituţiei financiare internaţionale, statele membre, care au un nivel substanţial al datoriei faţă de FMI, sunt supuse monitorizării post-program după expirarea programelor susţinute de Fond.
Monitorizarea are ca scop confirmarea viabilităţii cadrului economic al ţării şi alertarea timpurie cu privire la politicile ce ar putea periclita viabilitatea
statului pe plan extern. În caz de necesitate, experţii FMI consultă autorităţile privind acţiunile de politici menite să corecteze dezechilibrele macroeconomice.
Ultimul program de asistenţă al FMI pentru Republica Moldova a fost finalizat în aprilie 2013, prin care Republica Moldova a beneficiat de finanţări în sumă de aproximativ 490 de milioane de dolari.
Prima misiune de monitorizare întreprinsă ca urmare a expirării programului cu Fondul Monetar Internaţional, a fost efectuată în aprilie 2014, care a constatat că „implementarea consecventă a Strategiei Naţionale de Dezvoltare “Moldova 2020” va fi esenţială pentru a promova creşterea economică şi reducerea sărăciei”.
Riscurile vin de la „problemele de guvernare din sectorul bancar, derapajele de politică din perioada preelectorală, încetinirea în continuare a activităţii economice a principalilor parteneri comerciali ai Moldovei, precum şi intensificarea tensiunilor geopolitice”, au mai constatat experţii FMI.
sursa: moldpres.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!