Actualitate

Mitropolia despre spovedania și împărtășania lui Filat în altar: Se poate face excepție pentru unii credincioși

”Chiar dacă, conform Canonului 19 Laodiceea, numai preoții se împărtășesc în altar, cu binecuvântarea arhiereului locului, se poate face excepție pentru credincioșii care au merite deosebite față de Biserică. Or, în acest caz, Domnul Vlad Filat este cunoscut drept un ctitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova și în special al Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău”, se menționează într-un comunicat de presă al Mitropoliei.

Totodată, se menționează că împărtășirea lui Vlad Filat în altarul Catedralei Mitropolitane nu reprezintă vreo abatere de la practica Ortodoxă, ci este ”o manifestare a respectului față de un creștin care susține în mod deosebit Biserica”.

Reamintim că, exact ca alți enoriași Vlad Filat, liderul PLDM, s-a împărtășit în Catedrala Maicii Domnului, doar că acesta a fost împărtășit în altar. Potrivit imaginilor difuzate de ProTV, se vede cum Filat a intrat în altar unde a fost împărtășit, chiar dacă religia spune că doar episcopii, preoții și diaconii pot fi împărtășiți în altar. Conform canoanelor bisericești, credincioșii trebuie să primească împărtășania în fața sfintelor uși.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *