Actualitate

Mitropolia reacționează după ce pe Internet au apărut imagini cu un ritual de EXORCIZARE din Transnistria (VIDEO)

Potrivit persoanei care a postat înregistrarea video, "exorcizarea" ar fi avut loc în regiunea transnistreană. Nu este clar cum se comporta "posedatul" până a începe "exorcizarea", dar din imagini se vede că acesta este umilit la propriu de cleric.

Mitropolia condamnă așa-zisa exorcizare din parohia Hrustovaia, regiunea trasnistreană. "Direcția Mitropolitană s-a autosesizat. Subliniem în mod categoric faptul că forma în care s-a produs acest lucru și atitudinea slujitorului față de persoana presupus posedată, este absolut necorespunzăoare practicii reale de exorcizare, ce presupune o trăire duhovnicească și o pregătire aparte a slujitorului care săvârșește această slujbă, precum și cercetarea minuțioasă a persoanei care are nevoie de o asemenea formă de asistență spirituală", este notat într-un comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei.

Totodată, reprezentanţii Mitropoliei spun că acest caz va fi examinat în cadrul Judecății Bisericești, pentru fi luate toate măsurile corespunzătoare situației.

 

sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *