Economie

Mitropolitul Vladimir a devenit doctor în economie

Prin subiectul abordat, edilul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove a făcut un pas de pionierat în domeniu, făcând o prezentare detaliată şi bine argumentată a temei alese, lucru observat şi de către membrii comisiei, care au apreciat înalt gradul de pregătire al candidatului la titlul de doctor, informează serviciul de presă al mitropoliei.
În urma prezentării reuşite, comisia de profil a decis în unanimitate acordarea titlului de doctor în ştiinţe economice Înalt Prea Sfinţiei Sale Mitropolitului Vladimir.
Teza a fost elaborată sub îndrumarea ştiinţifică a profesorului universitar Alexandru Gribincea.
Lucrarea pune în dezbatere aspecte ale eficientizării factorilor economici în activităţile bisericeşti în condiţiile dezvoltării economiei şi societăţii în ansamblu. Teza cuprinde preliminarii, 3 compartimente, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 174 titluri, 130 pagini de text. Rezultatele obţinute sunt publicate în 27 lucrări ştiinţifice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *