Modificarea Constituţiei, una dintre priorităţile noii sesiuni parlamentare de la Chişinău
Șeful legislativului a menționat că sesiunea care vine va fi cea mai scurtă, de trei luni. Accentul va fi pus pe inițiativele deja elaborate. În primul rând, este vorba despre modificarea Constituției. „Sper foarte mult că discuțiile și consultările pe care le vom avea cu opoziția proeuropeană din Parlamentul Republicii Moldova, aici mă refer la două partide, PLDM și PL, vor avea succes și se vor găsi voturile necesare pentru a modifica Constituția, în așa fel încât să ne apropiem cât mai repede și cât mai bine de UE”, a declarat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a mai spus că în a doua jumătate a lunii septembrie Comisia juridică, numiri și imunități va trebui să prezinte constatările legate de nevalidarea alegerilor locale și recomandările care se impun pentru a schimba legislația în acest sens.
Andrian Candu a comunicat că în lunile septembrie și octombrie se va lucra intens asupra politicii bugetar-fiscale și asupra bugetului de stat pentru anul 2019, ca la mijlocul lunii noiembrie acestea să fie adoptate. Controlul parlamentar va rămâne o prioritate pentru Parlament și în sesiunea de toamnă. Audierile în comisii vor continua.
Sesiunea de toamnă-iarnă va începe pe 3 septembrie.
Sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!