Modificările la Regulamentul privind achiziţiile publice de lucrări au fost aprobate de Guvern
Modificările prezentului Regulament au drept scop delimitarea competenţelor la supravegherea regularităţii desfăşurării procedurilor de achiziţii publice de lucrări.
Prin urmare, au fost iniţiate modificări la punctele 69 şi 134 din textul Regulamentului, prin excluderea sintagmei “obligarea” autoritaţilor contractante de a încadra în componenţa grupurilor de lucru pentru achiziţii reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.
Avînd în vedere faptul că Agenţia Achiziţii Publice este autoritatea publică de specialitate, care coordonează, monitorizează, evaluează şi controlează modul în care autoritaţile contractante respectă procedurile de achiziţii publice şi de atribuire a contractelor de achiziţii publice, iar grupul de lucru este responsabil de corectitudinea desfăşurării procedurilor de achiziţii publice, s-a constatat că includerea în mod obligatoriu a reprezentanţilor Ministerului Finanţelor şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor în componenţa grupurilor de lucru este inoportună.
Totodată, autoritatea contractantă va avea dreptul de a invita reprezentanţi ai organelor de specialitate în cazurile în care consideră necesar acest lucru pentru buna desfăşurare a procedurii de achiziţie publică.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!