Sănătate

Modul în care cafeaua influențează munca în echipă

Cerinţele pentru selectarea participanţilor au inclus un consum moderat de cafea – până la patru ceşti pe zi şi lipsa alergiilor. Voluntarii au fost împărţiţi în două grupuri. Cei din primul grup au primit băuturi cu un conţinut de 270 de miligrame de cofeină, înainte de a discuta subiectele alese, iar cei din al doilea grup (de control) – după discuţie.

După ce participanţii din ambele grupuri au consumat cafea, au fost rugaţi să se gândească timp de 15 minute la subiectul privind mişcarea internaţională de protest „Occupy” şi să formuleze recomandări pentru includerea acestora pe lista de subiecte de dezbatere în grup. De asemenea, voluntarilor li s-a cerut să evalueze nivelul de interes manifestat de ei înşişi şi de alţi participanţi faţă de subiect. S-a demonstrat că utilizarea cafelei înainte de îndeplinirea sarcinilor a îmbunătăţit de 1,4 ori capacitatea de lucru a echipei în comparaţie cu grupul de control.

Participanţii din primul grup au mărturisit, de asemenea, o concentrare crescută. Un alt experiment cu participarea a 62 de studenţi care au consumat cafea sau cafea decofeinizată a avut rezultate similare. Rezultatele studiului au fost publicate în „Journal of Psychopharmacology”.

Sursa: descopera.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *