Actualitate

Moldova ar putea interzice simbolurile „Z”, sau „9 mai”. Dodon cheamă la „apărarea” simbolurilor fascismului rusesc

Politicienii din PAS spun că R. Moldova ar putea putea interzice simbolurile fascismul rusesc „Z”, „V” sau panglica Sf. Gheorghe.

Acest lucru, în cadrul unei emisiuni pe un post privat de televiziune, a fost clarificat de președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Astfel, răspunzând la întrebarea gazdei dacă Republica Moldova poate interzice simbolul „Z”, ca să nu se întâmple ca acesta să fie promovat activ pe 9 mai pe PMAN, Grosu a spus: „Răspunsul meu este clar și simplu: poate…poate…Puțină răbdare…Simbolurile, semnele, alte lucruri care promovează războiul, violența și așa mai departe, nu-și au locul în societatea moldovenească”.

Prezentatorul a clarificat dacă interdicția s-ar aplica și pentru panglica Sf. Gheorghe.

„Acest lucru va afecta tot ceea ce promovează și propagă războiul, care nu are nimic de-a face cu simbolurile statului”, a răspuns el.

9 mai – pretext pentru Dodon să promvoveze simboluri sovietice și propaganda rusească despre„fasciști”

Pro-rusul Dodon – reacție agresivă pentru susținerea simbolurilor fasciste

„Conducătorii slabi, cărora le lipsește profesionalismul și competența de a face față problemelor sociale și economice ale poporului lor, încep să lupte cu istoria, simbolurile, monumentele”, anunță pro-rusul Igor Dodon într-un mesaj în limba rusă pe canalul să de telegram.

Intenția de a interzice Ziua Victoriei și panglica Sf. Gheorghe este o slăbiciune a autorităților moldovenești și scuipă în sufletul fiecărui locuitor al țării noastre.

Asemenea încercări au fost făcute de alți conducători nefericiți în ultimele decenii. Nu au reușit atunci și nici nu vor reuși acum. Sunt sigur că poporul Moldovei o va putea apăra.

9 mai în Moldova este o dată sfântă. În această zi, toată țara merge într-un marș sub steagul Victoriei. Acesta nu este un eveniment de partid, nu un eveniment politic, ci un omagiu adus memoriei războaielor sovietice, părinților și bunicilor noștri, care au câștigat Marele Război Patriotic și au adus pacea în pământul nostru.

De ani de zile PSRM organizează manifestații de partid pe 9 mai.

Sunt sigur că pe 9 mai toată țara, marea majoritate a cetățenilor noștri va participa la Marșul Victoriei.

Așa a fost, așa este și așa va fi!

9 mai – simbolul ocupanților

Afirmațiile lui Dodon ar trebui investigate atent de SIS, deoarece socialistul îndeamnă la nesupunere față de legile R. Moldova. 9 mai nu a adus pace în R. Moldova, ci ocupație rusească, colectivizare, foame și izolare de lumea civilizată.

Timpul.md


comentarii

  1. Prostia apare din lenea de a te informa corect, din mai multe surse, urmată de judecata cumpănită a faptelor. Comunismul și fascismul sunt aceleași forme de prostie în judecarea faptelor concrete. Holocaustul, holodomorul, razboiul pe teritoriul altei țări sunt evidente forme de genocid, nu trebuie o inteligență superioară în a le înțelege răul. Insistența în a nu vedea răul evident este deja patologie. Iar “eroismul” care laudă crime în război, de orice fel, este la fel de blamabil cu lauda oricăror crime. Sunt fapte rele la care ești silit in propria apărare, dacă o poți dovedi ca apărare cu mijloace proporționale atacului.

  2. Dodon este un element toxic al societetii moldovenesti, deoarece canalizeaza si catalizeaza fortele proruse din tara. Dupa parerea mea, momentan soarta RM se afla la margine de prapastie – sau mai e cineva atat de naiv sa creada ca daca Ucraina cade, RM va ramane intacta ca stat dinafara FR? Si tocmai de aceea, este mai important ca oricand ca asemenea elemente precum Dodon sa fie oprite (fireste prin cai legale!) din actiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *