CSI / Rusia

Moldova cere ajutor pentru a se reintegra teritorial

„Folosindu-mă de acest eveniment, vreau să reiterez disponibilitatea noastră de a relua negocierile în formatul „5+2” în vederea găsirii unei soluţii pentru conflictul din stânga Nistrului, în contextul păstrării suveranităţii şi integrităţii R. Moldova”, a menţionat Osipov. „Noi suntem deschişi pentru discuţii şi îi rugăm pe partenerii noştri să ne ajute să convingem Tiraspolul să se aşeze la masa negocierilor”, a mai spus vicepremierul, citat de agenţia „RIA Novosti”.

Amintim că negocierile în problema transnistreană au fost îngheţate încă în luna februarie 2006. RM este reprezentată la summitul OSCE de către Victor Osipov.

Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, şi cancelarul german, Angela Merkel, pledează pentru relansarea negocierilor privind reglementarea transnistreană. În declaraţiile pe care le-au făcut în cadrul summitului OSCE, Merkel şi Clinton au accentuat că acest conflict îngheţat ar putea fi soluţionat doar dacă vor fi reluate negocierile în formatul „5+2”.

„Pacea fiecărui membru al OSCE depinde de securitatea celorlalţi. Iată de ce trebuie să depăşim conflictele îngheţate. Aş fi fericită dacă am putea puncta în planul nostru de acţiuni conflictul din Transnistria, precum şi dacă am relua şi formaliza dialogul 5+2”, a declarat Angela Merkel.
La rândul ei, Hillary Clinton a spus că participanţii summitului OSCE de la Astana ar putea contribui la demilitarizarea regiunii transnistrene.
Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a refuzat să meargă la Astana pe motiv că pe ordinea de zi nu figurează chestiunea privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei. „Au trecut 19 ani de când suntem independenţi şi nimeni nu face nimic, numai noi vorbim degeaba”, a spus Ghimpu în cadrul unei emisiuni la Publika TV.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *