Actualitate

Moldova, discutată la Inaugurarea scutului antirachetă din România

„Cred că susţinerea partenerilor estici trebuie să se bucure de un profil sporit pe agenda NATO, întrucât securitatea și stabilitatea acestora se reflectă inclusiv asupra climatului de securitate euroatlantic. Ţara noastră va continua să fie un furnizor de securitate în regiune, un pol de stabilitate la extremitatea estică a spaţiului euroatlantic, supusă provocărilor şi ameninţărilor. Din această perspectivă, suntem preocupaţi de situaţia din Ucraina şi Republica Moldova”, a declarat președintele României într-o conferinţă comună de presă alături de secretarul general al NATO.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat planurile pentru întărirea sistemul antirachetă din Europa în septembrie 2009.

În prima fază a proiectului s-a amplasat un radar antirachetă în Turcia şi nave cu sisteme antirachetă în Marea Mediterană. În septembrie anul trecut a fost amplasată a patra şi ultima navă în Mediterană.

În a doua fază a proiectului americanii au terminat contrucţia bazei de la Deveselu şi au livrat sistemul de interceptare, iar joi are loc ceremonia oficială pentru marcarea certificării bazei.

A treia fază presupune construirea unei noi baze în Polonia, echipată cu tehologie superioară celei din România, contractul pentru construirea acesteia fiind atribuit în februarie anul acesta, urmând să devină operaţională în cursul anului 2018.

Construcţia hangarului de la Deveselu a început în New Jersey şi a fost finalizată în România în 2014, iar instalarea a avut loc din septembrie 2014 până în martie 2015. Au fost livrate peste Ocean, în România, 156 de containere cu peste 900 de tone de oţel, conform lui Syring. Sistemul de la Deveselu a fost gata în august 2015, apoi a intrat în teste, fiind declarat operaţional în decembrie 2015.

Iniţial costul estimat al componentei terestre AEGIS de la Deveselu a fost de peste 500 de milioane de dolari. În 2013, Congresul SUA a alocat 265 de milioane de dolari acestui proiect dezvoltat de Agenţia de Apărare Antirachetă a SUA, iar în 2014 proiectul a primit de la bugetul SUA 80 de milioane de dolari.

România a investit 11,2 milioane de dolari în baza de la Deveselu, conform ministrului Apărării, Mihnea Motoc. Pentru anul fiscal 2015, Agenţia de Apărare Antirachetă a SUA a solicitat Congresului o finanţare de 123 de milioane de dolari pentru finalizarea componentei de la Deveselu şi pornirea lucrărilor din Polonia.

La baza de la Deveselu, Armata SUA a acordat prin licitaţie 4 mari contracte de lucrări, în valoare totală de aproximativ 177 de milioane de dolari. Cele patru firme care le-au câştigat sunt Kellog Brown & Root Services (SUA, 134 milioane dolari), Exelis Systems Corporation (SUA, 5,7 milioane dolari), Glacial PROD SRL (România, cel mai mic contract, de 3,3 milioane dolari) şi Zafer Taahhut, Insaat VE Ticaret A.S (Turcia, 33,6 milioane de dolari).

Baza de la Deveselu este în prezent una dintre cele mai moderne unităţi militare din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, fiind construită la începutul anilor ’50 cu sprijin sovietic şi devenind apoi o importanta bază de aviaţie militară, cu toate dotările necesare.

infoprut.ro
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *