Actualitate

Moldova este suspendată din sistemul Cartea Verde începând cu 1 aprilie 2016

Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule a expediat o scrisoare în adresa asiguratorilor prin care îi informează că li se interzice comercializarea acestor tipuri de asigurări. Decizia a fost aprobată la 30 noiembrie în cadrul Adunării Generale Extraordinare a BNAA, transmite AGORA.

„Vă aducem la cunoștință că se interzice vânzarea polițelor Carte Verde cu începutul valabilității din 1 aprilie 2016 și cu termenul de valabilitate care depășește 31 decembrie 2016”, se meționează în scrisoarea Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule. Polițele care au fost deja emise pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2016 urmează să fie retrase, iar asiguraților să li se întoarcă banii sau să le fie înlocuite cu alte tipuri de asigurări.

Contactat de Agora, vicepreședintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Iurie Filip, a declarat că hotărârea vine ca urmare a deciziei aprobate de Consiliul Birourilor de la Bruxelles privind suspendarea Republicii Moldova din Sistemul Carte Verde. „Este o decizie imperativă a Consiliului Birourilor de la Bruxelles prin care Moldova este eliminată din Sistemul Carte Verde începând cu 1 aprilie 2016. Acest termen poate fi eventual amânat, dar decizia este una imperativă”, a declarat Filip.

În aceste condiții cetățenii țării noastre vor putea procura asigurarea tip Carte Verde doar la frontieră, prețul fiind mult mai mare. Astăzi la hotarul cu România, o poliță de asigurare tip Carte Verde costă 150 de euro pentru 30 de zile. Costul unei astfel de polițe la asiguratorii din țară este în prezent de circa 80 de euro.

Amintim că la sfârșitul lunii mai 2015, în cadrul Adunării Generale a Consiliului Birourilor Carte Verde a fost decisă suspendarea Moldovei din sistemul internațional Carte Verde, începând cu 1 octombrie 2015. Ulterior acest termen a fost extins până la 1 aprilie 2016. Pericolul excluderii din sistemul de asigurare Сarte Verde a fost provocat de tranzacții dubioase ale fostei conduceri cu banii de pe conturile Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule.

Sursa: diez.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *