CSI / Rusia

Moldova estimează că datorează de aproximativ zece ori mai puţin decât pretinde Gazprom

Republica Moldova a propus miercuri să plătească 8,6 milioane de dolari din datoria către gigantul rus Gazprom, care a respins imediat această sumă, de aproape zece ori mai mică decât cele 709 milioane pretinse.

Suma propusă de Republica Moldova se bazează pe un audit efectuat de două cabinete internaţionale. Acest diferend cu privire la datoria companiei ruso-moldovene Moldovagaz datează dinainte de începerea invaziei ruse a Ucrainei şi provine dintr-o creştere bruscă a tarifelor decisă de Moscova în 2021.

“Cetăţenii Republicii Moldova nu trebuie să suporte povara datoriilor inexistente faţă de Gazprom”, a declarat premierul moldovean Dorin Recean într-un comunicat.

“În urma auditului extern, respingem cu fermitate presupusele datorii”, a adăugat el.

Agenţia norvegiană Wikborg Rein şi Forensic Risk Alliance din Marea Britanie au estimat că Moldovagaz, care este deţinută în proporţie de 50% de Gazprom şi 36,6% de guvernul Republicii Moldova, ar putea fi nevoită să-şi anuleze cea mai mare parte a datoriei sale, în parte din cauza lipsei de documente.

Gazprom, într-un comunicat difuzat miercuri pe Telegram, a declarat că concluziile auditului “nu pot afecta în niciun fel valoarea şi valabilitatea datoriei respective”, insistând că acestea au fost confirmate în “documente semnate corespunzător de Gazprom şi Moldovagaz”.

“Gazprom nu este de acord categoric cu afirmaţiile părţii moldoveneşti şi intenţionează să continue să-şi apere drepturile prin toate mijloacele posibile”, a adăugat sursa citată.

Moldova, fostă republică sovietică situată între România şi Ucraina, a primit gaz rusesc înainte de război tranzitând prin Ucraina, via regiunea separatistă pro-rusă Transnistria.

În octombrie 2021, Chişinăul şi Gazpromul au prelungit cu cinci ani contractul privind furnizarea de gaze, după o confruntare aspră privind creşterea preţurilor la gaze.

De la invadarea Ucrainei, Gazprom şi-a redus drastic livrările, ceea ce a aruncat Republica Moldova într-o criză energetică. Guvernul pro-european de la Chişinău acuză Moscova că doreşte să destabilizeze ţara cu 2,6 milioane de locuitori.

Sursa Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. ”de aproape zece ori mai mică” ? 8,6 milioane de dolari și 709 milioane dolari. Păi, e ”de aproape zece ori mai mică” sau de o sută de ori mai mică? Corectați!

  2. ţara asta cu 2,6 milioane de locuitori.tot viseaza la caii verzi de pe pereti daramati ai fostei urSS. !
    Refuza sa inteleaga noua realitate si sa profite de ea.
    De regula ferestrele de oportunitate nu prea sunt multe si atunci cand le ai ,trebuie sa profiti de ele.
    La Chisinau se doarme in bocanc la guverni si in banci, in parlament..
    Zici ca sunt toti mahmuri dupa ce au baut recolta de anul trecut.
    P.S
    Ce mai face tovarasul Dodon, cum o mai duce…?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *