Actualitate

Moldova nu poate sta pe două scaune şi nu se poate încadra în două Uniuni

Cele două uniuni sunt incompatibile din punct de vedere economic iar una din ele este butaforică. Leonid Litra de la IDIS „Viitorul” afirmă că propunerea Moscovei este cel puţin controversată: „Susţinătorii proiectului rusesc cred că Moldova se va integra în Uniunea Euroasiatică şi va primi în continuare asistenţă de la UE, mizând pe scenariul în care Chişinăul este comod aşezat pe cele două scaune şi beneficiază din ambele părţi. În realitate, Moldova nu va fi aşezată pe nici unul din cele două scaune”, susţine Litra. Or, şi importanţi gânditori de la curtea Kremlinului cred că în acest moment Moldova nu are niciun loc, UE fiind prea mult preocupată de criză, iar Rusia neacceptând statele neloiale.

Până la urmă, Uniunea Europeană este o realitate construită în timp şi care, în pofida dificultăţilor, este o structură funcţională, iar Uniunea Euroasiatică este un proiect care nu a demonstrat că este viabil deocamdată. Leonid Litra: „Mai mult, observând felul în care funcţionează actuala Uniune vamală, în special relaţia Rusia-Belarus, putem afirma că descrierea lui Putin despre viitoarea Uniune bazată pe modelul UE şi pe valorile comune ale libertăţii, democraţiei şi a economiei de piaţă pare una butaforică, având în vedere libertatea, democraţia şi economia de piaţă din Rusia de azi”.

Astfel, chiar dacă sună ademenitor, Uniunea Euroasiatică reprezintă o alternativă falsă, de care unii profită pentru a câştiga dividende electorale. Asta în condiţiile erodării entuziasmului cetăţenilor faţă de integrarea europeană, care au obosit de promisiuni şi aşteaptă mai ales liberalizarea regimului de vize cu UE.

Vedeți AICI raportul IDIS "Viitorul" INTEGRAREA EUROPEANĂ A MOLDOVEI – MAI ESTE UN CONSENS NAŢIONAL?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *