Moldova, ţara contrastelor
Mă aflu acum în cea de-a doua vizită în Moldova. Prima dată am fost cu doi ani în urmă, când erau comuniştii la putere. Atunci, ţin minte, în avionul spre Chişinău răsfoind ziarele locale îl vedeam doar pe Voronin, credeam că mă întorc în era lui Brejnev. Acum am simţit o schimbare plăcută încă de la aeroport, unde am trecut repede şi fără probleme. Cu efortul noii guvernări s-au deschis mai multe rute spre Moldova, din Vancouver putem zbura spre casă nu numai prin Frankfurt, ci şi prin Munchen sau Timişoara. Parcă şi poliţia a devenit mai civilizată – când mergi cu maşina, nu eşti oprit la fiecare pas pentru verificarea documentelor.
Dar R. Moldova rămâne în continuare o ţară a contrastelor. Cei mai defavorizaţi sunt oamenii de la ţară şi pensionarii. Unele persoane cu dizabilităţi de la sat primesc indemnizaţii de 250 lei pe lună şi se descurcă foarte greu. Fratele meu, în vârstă de 35 de ani, şi-a deschis o minibrutărie acasă, lucrează ca un rob de la 3 dimineaţa, iar venit – mai nimic. Stă cu familia sa de cinci copii în două odăiţe mici, ca să mai economisească pentru încălzire. La fel şi socrul meu, lucrează individual vreo două hectare de pământ, dar nu poate aduna nici măcar de un mobil, nemaivorbind de maşină de spălat. Pe de altă parte, în Moldova am întâlnit şi câţiva „businessmeni” autohtoni de succes. Un fost coleg de facultate la ASEM şi o rudă mai îndepărtată m-au impresionat cel mai mult. Ambii au între 35-37 ani şi se plimbă în maşini personale de lux, care costă între 30-50 mii de dolari. Practică acelaşi gen de „business” – ajută statul la consolidarea terenurilor agricole. Sau, cum mi-au explicat ei, cumpără cote de la ţărani la un preţ de nimic şi le vând în parcele mari la preţ dublu. I-am întrebat: dar ce taxe pe profit achitaţi la stat? Au tăcut, apoi mi-au zis că… nu e mare problemă. Le-am explicat că în Canada nu poţi face aşa business, fiindcă totul e transparent, trebuie să plăteşti impozite. Am vrut să aflu ce părere au despre noua guvernare, dacă se implică în politică… Mi-au spus că le este indiferent cine se află la putere, deoarece „toţi guvernanţii sunt la fel” şi că de vreo şase ani nici la alegeri nu merg. „Mi-i paralel ce se face în jur”, mi-a spus fostul coleg de facultate, care şi-a argumentat poziţia astfel: „Eu îmi trăiesc viaţa. Am o prietenă de 20 de ani, îi fac cadouri scumpe, ne distrăm împreună. Am grijă de familia mea şi de părinţi, iar ceilalţi nu mă interesează”. Din păcate, cu această mentalitate, R. Moldova nu va face în viitor progrese.
Pentru ca societatea să nu fie împărţită în săraci şi bogaţi, ar trebui să existe mai multe locuri de muncă la noi acasă. Noile guvernări vor trebui să atragă în Moldova marile companii internaţionale. În comparaţie cu ţările din jur, Moldova este dezavantajată din punct de vedere investiţional. Suntem o ţară mică, avem o piaţă mică, nu dispunem de resurse naturale, nu avem capacităţi umane să inventăm produse şi tehnologii competitive. Unica soluţie ar fi să intrăm într-o uniune vamală şi să vină în R. Moldova aşa giganţi de producere a bunurilor de larg consum şi automobile cum sunt Samsung sau Volkswagen. Moldovenii trebuie să producă singuri ceea ce consumă, altă ieşire nu există. Pomenile creditorilor externi şi transferurile de la gastarbaiteri nu vor asigura viitorul ţării, fiindcă banii aceştia se duc în consum. Dacă vor fi create locuri de muncă, plătite la început cu 500-1000 de dolari pe lună, la câteva întreprinderi internaţionale, dacă s-ar reuşi ca cea ce importăm să producem acasă şi să scădem preţurile, dacă vor fi impozitaţi speculanţii de imobile şi va scădea preţul la locuinţe, oamenii vor rămâne în ţară. O economie nu poate funcţiona numai cu micul business, pentru că acesta nu aduce bani la buget – micul business este consumator sau distribuitor de bani. Baza economiei însă trebuie s-o constituie întreprinderile generatoare de capital, acelea care exportă, care substituie importurile, care creează locuri de muncă bine plătite.
Îndemn cititorii să discute aceste probleme, foarte importante pentru supravieţuirea noastră, ca naţiune. Economia, bunăstarea cetăţenilor trebuie să se afle în prim-planul preocupărilor politicienilor moldoveni.
Vitalie Bruma,
consultant financiar la Compania de investiţii „Dundee Security Services”
Vancouver, Canada
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!