Fotbal

Moldova urcă în clasamentul FIFA

Astfel, după ultimele meciuri disputate în cadrul preliminariilor Campionatului European-2012, Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a dat publicităţii ultima configuraţie a clasamentului mondial pe naţiuni.
Reprezentativa noastră, antrenată în prezent de românul Gavrilă “Pele” Balint a consemnat o avansare cu două poziţii, ajungând pe locul 78, cu 424 de puncte acumulate. Performanţa în cauză a fost posibilă graţie victoriilor în meciurile oficiale cu Finlanda şi San Marino, precum şi remiza în partida amicală cu Georgia.
În ediţia precedentă a clasamentului, moldovenii aveau la active 398 de puncte. Aceasta este cea mai bună poziţionare a “tricolorilor” după anul 2008, când a fost înregistrat cel mai bun rezultat al internaţionalilor moldoveni – locul 37.
Următoarea adversară a formaţiei noastre (din primăvara anului 2011), selecţionata Suediei, se clasează pe locul 36, cu 696 de puncte. Celelalte adversare ale moldovenilor din preliminariile Euro-2012 au următoarele poziţionări: 2. Olanda (1683 de puncte), 44. Ungaria (598), 86. Finlanda (401) şi 203. San Marino (0)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *