Moldovagaz a transferat către Gazprom plata pentru gazele naturale consumate
Potrivit unui comunicat al companiei Moldovagaz, luni a fost achitată suma de 8,86 milioane de dolari, aceasta fiind tranșa finală din cele 127.985 milioane de dolari, care trebuiau achitate pentru perioadă respectivă.
Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban este optimist și în ce privește plata pentru jumătatea lunii curente, care trebuie făcută până pe data de 20 februarie.
„Sper să reușim, suntem în grafic, lucrăm”, a relatat acesta.
Potrivit comunicatului, actualmente compania se ocupă de acumularea de la consumatorii finali a tuturor plăților pentru luna ianuarie în ansamblu, precum și a volumului curent consumat în luna februarie, pentru a transfera către Gazprum plata pentru gazul contractat.
Ceban a mai adăugat că în această lună Moldovagaz va putea plăti și taxa pe valoarea adăugată pentru gazele importate. Spre comparație, în ianuarie, așa cum Moldovagaz nu reușea să acumuleze suma necesară, guvernul a permis amânarea achitarea TVA.
Potrivit contractelor încheiate, consumatorii non-casnici trebuie să achite facturile până la data de 15 a fiecărei luni, iar cei casnici, până la data de 20.
În luna ianuarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat o nouă majorare a tarifelor pentru gazul livrat consumatorilor, la solicitarea Moldovagaz, pe motiv că tarifele vechi nu acopereau prețul gazului procurat de la Gazprom. Tariful stabilit a fost de 15 lei și 18 bani pentru un metru cub de gaze.
Sursa: anticoruptie.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!