Economie
Moldovagaz are datorii de 6,2 miliarde de dolari față de Gazprom
Din această sumă, 800 de milioane de dolari sunt ale Chișinăului, iar restul de 5,4 miliarde de dolari sunt datorii acumulate de regiunea transnistreană. În prima jumătate a anului, datoria Moldovagaz faţă de Gazprom s-a majorat cu peste 300 de milioane de dolari.
Potrivit Mold-street, din datele publicate de Gazprom reiese că Moldova cumpără gaz la un preț cu aproape 13% mai mare decât statele din UE și cu 44% mai scump decât statele din CSI. Totodată, prețul gazelor livrate Ucrainei a fost, practic, egal cu cel pentru Republica Moldova, iar Belarus a beneficiat de un tarif de două ori mai mic.
sursa: europalibera.org