Moldoveanul care a împuşcat mortal un grănicer va sta restul zilelor după gratii
Potrivit procuraturii din Dubăsari anunţă, pe 5 septembrie 2011, un locuitor al satului Pârâta, a traversat ilegal în regiunea transnistreană. Fiind depistat de grăniceri în regiunea s. Dubovo, acesta a tras câteva focuri dintr-un pistol tip „Tokarev” în direcţia lor. În rezultat, unul dintre grăniceri a decedat pe loc, iar altul a fost grav rănit.
După săvârşirea crimei, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost anunţat în căutare, iar în decembrie 2011 a fost reţinut în sudul republicii de autorităţile de la Chișinău.
Procurorii menţionează că, în anul 2013, inculpatul, a mai fost condamnat pentru comiterea unui omor săvârşit în capitală la 25 de ani de detenţie, însă verdictul a fost pronunţat în lipsa acestuia.
Recent, prin sentinţa Judecătoriei Dubăsari, inculpatul a fost condamnat la detenţie pe viaţă pentru comiterea omorului intenţionat, tentativei de omor, trecerea ilegală a frontierei de stat şi purtarea ilegală a armei de foc.
sursa: timpul.md