Nu, nu vorbesc despre Monte Carlo, Miami sau Dubai, ci vorbesc despre Chișinău. Da, da, despre capitala noastră, despre realitatea paralelă în care trăiesc unii moldoveni.
În fiecare dimineață, călătorind cu microbuzul spre serviciu, trec printre 2 rânduri de mașini, parcate pe ambele părți ale străzii Alexandru cel Bun din centrul orașului. Range Rover-uri, Toyote Land Cruiser Prado, BMW-uri și câteva Porshe-uri îmi luminează privirile zi de zi. Totuși, foarte des aud că moldovenii mor de foame, că nu sunt bani, că nu mai vine valută de peste hotare sau că business-ul nu merge.
Explicația este simplă, moldovanul de unde are, de unde nu are, dar o să-și cumpere o mașină mășcată și scumpă ca să le șteargă nasul tuturor vecinilor, dar mai ales prietenilor și rudelor. Nu știu de unde vine „moda” asta, dar cred că doar la noi putem întâlni oameni care se plimbă cu automobile de zeci de mii de euro și stau cu chirie. Tot la noi persoana nu are serviciu, dar ia credit de la bancă pentru ca să meargă la munte să-și dezmorțească oasele „obosite” stând pe canapea cu Macbook-ul pe brațe, luat și ăsta în credit pe 2 ani, fiind achitat de părinții care se trudesc peste hotare.
La noi salariile sunt mici, iar rata șomajului crește, însă, cu toate acestea, periodic în Chișinău se dau în exploatare zeci de blocuri de locuit, iar apartamentele de 40, 60 sau chiar 100 de mii de euro se cumpără ca pâinea caldă.
Moldovenii n-au bani, dar vinerea, sâmbăta și duminica cluburile de noapte sunt neîncăpătoare. Cocktailurile alcoolice curg gârlă. Tinerii lasă acolo pe noapte sute de euro, iar după asta caută bani pe la prieteni ca să-și plătească chiria sau să-și achite serviciile comunale.
Oare când o să înțelegem și noi că mașinile, casele, hainele scumpe sau bijuteriile, nu au nicio valoare, dacă uităm să mai fim oameni! Cât despre fuduli și invidioși, fiecare alege pentru el: fie să meargă cu nasul pe sus și să numere banii altora, fie să depună efort și să obțină ceva în viață, iar într-un final să-l invidieze ceilalți…
