Social

Moldovenii cred că lucrurile merg într-o direcție greșită

Tot potrivit acestui sondaj, realizat de către Centrul de Cercetare Sociologică din Moldova și Institutul Dezvoltării Economice și al Politicilor Europene, 56 la sută din respondenți cred că lucrurile din R. Moldova merg într-o direcție greșită. Totodată, oamenii au spus că una dintre puținele schimbări pozitive a țării noastre din ultimii trei ani este reparația drumurilor, iar 34 la sută consideră că nu s-a schimbat nimic.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă RM la ora actuală, după părerea a 28% din respondenți, sunt salariile mici, iar lipsa locurilor de muncă ar fi a două problemă majoră pentru care au votat 22% din intervievați.

În afară de aceasta, 27% din intervievați se tem pentru viitorul copiilor săi, alți 18% se tem de boli și încă 18 % au frică de prețurile exagerate. La fel ca și anterior, moldovenii se împart în jumătate atunci când este vorba de viitorul țării și, anume, 53% cred că viitorul țării este integrarea în UE, iar 47% văd viitorul țării în Uniunea Vamală Euroasiatică, argumentul forte adus de ei fiind prețul redus la gaze.

Totodată dacă R. Moldova ar intra în campanie electorală, circa 38% din respondenți ar dori să audă în dezbaterile politice teme precum lupta în potriva corupției, iar 16% ar vrea să se vorbească despre îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, în timp ce 12% din intervievați ar fi interesați de problemele economice.

Sondajul a fost realizat în 12 regiuni ale țării, în perioada 10 – 24 ianuarie anul curent. Marja de eroare este de +/- 3%.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *