Moldovenii, puși pe reparații
Astfel arată datele unui sondaj de opinie realizat de Compania Magenta Consulting. Potrivit respondenților, reparație capitală trebuie făcută o singură dată în 9-15 ani, transmite IPN.
Reparația cosmetică a apartamentelor este o activitate anuală mai populară printre casnice, persoanele din mediul rural, cu un venit lunar cuprins între 10 și 15 mii de lei.
Persoanele care cred că reparația cosmetică în casele particulare trebuie făcută o dată sau de două ori pe an sunt persoane divorțate, cu studii medii, bărbați și femei în egală măsură.
De asemenea, datele studiului arată că, atunci când fac reparație, circa 75% dintre respondenți înălbesc tavanul și lipesc tapetele cu forțe proprii, 76% vopsesc pereții, iar 69% vopsesc caloriferele fără ajutorul meșterilor din domeniu. Un procentaj mult mai mic se descurcă în sistemele sanitare, în instalare de faianță şi laminat.
La lipitul tapetelor și la vopsitul tavanului au nevoie de ajutor calificat în mare parte celibatarii, persoanele care dețin propria afacere și cele ce au venit lunar ce depășește suma de 15 mii de lei per familie.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1129 de respondenți, cu o marjă de eroare de +/-3%. Datele au fost colectate în perioada 22 septembrie – 8 octombrie, 2015.
Sursa: IPN