Economie

Moldovenii vor trebui să acumuleze cel puțin 65 de puncte pentru a rămâne în Rusia

Această informație, care este utilă și pentru cetățenii Moldovei a căror existență este legată de munca în FR, a fost publicată vineri de ziarul „Russkoe Slovo”.

Un proiect de hotărâre a guvernului FR în acest sens este deja pregătit de către Serviciul Federal al Migrației. Potrivit documentului, solicitantul trebuie să întrunească minimum 65 de puncte care vor fi atribuite după anumite criterii. Primul dintre ele este vârsta. Cele mai multe puncte (20) vor avea persoanele care au vârsta de 21 – 45 de ani. Cele care nu au împlinit încă 21 de ani și cele care au deja 45 – 55 de ani vor beneficia de 12 puncte, iar cine a depășit vârsta de 55 de ani nu va primi niciun punct la această categorie.

Numărul maxim de puncte este acordat la criteriul „studii”. Deţinătorii unui grad științific se vor bucura de 25 de puncte. Persoanele cu bacalaureatul în regulă pot conta pe 18 puncte, iar absolvenții gimnaziilor și ai școlilor medii sunt cotați cu 15 puncte.

Cei care vorbesc liber limba rusă vor acumula 10 puncte, iar cei care au muncit în Rusia conform specialității pe care o au vor mai beneficia de încă 15 puncte. Tot atâtea puncte sunt prevăzute pentru cel puțin cinci ani de activitate de antreprenor în FR.

Documentul mai stipulează câte 5 puncte la următoarele criterii: obținerea studiilor profesionale în FR, rude apropiate în Rusia, deţinerea bunurilor imobiliare pe teritoriul FR. 

Sursa: viza.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *