Monedele de 1 şi 2 lei vor fi lansate din aprilie, iar de 5 şi 10 lei – mai târziu
Corneliu Melnic, șef al Direcției operațiuni cu numerar din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, a declarat pentru IPN că, până la punerea în circulaţie a monedelor, va fi desfăşurată o campanie de informare a cetățenilor.
Se va lucra cu persoanele care operează cu numerar: casierii băncilor comerciale, ai companiilor financiare, magazine etc. În toată ţara, prin intermediul băncilor şi oficiilor poştale, vor fi repartizate broşuri despre noile monede.
Conform procedurilor, banii sunt puşi în circulaţie prin intermediul băncilor licenţiate, atunci când acestea se adresează la BNM după numerar. „Din cauza că mai avem în stocuri bancnote cu valoarea nominală de 5 şi 10 lei, monedele de 5 şi 10 lei vor apărea în circulaţie mai târziu”, a explicat Corneliu Melnic, șef al Direcției operațiuni cu numerar BNM.
La 28 februarie, Banca Națională a anunţat că pune în circulație monede metalice cu valoarea de 1, 2, 5 și 10 lei. Bancnotele de hârtie de 1, 5 și 10 lei vor circula în parale cu monedele, până la epuizarea stocurilor existente.
Sursa: Ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!