Monumente agresate: Casa de pe str. Petru Movilă 27, fără geamuri şi acoperiş
Neavând autorizaţie, o echipă de muncitori de la SRL „Fauri” a început lichidarea casei de pe str. Petru Movilă 27 B. Doar intervenţia operativă a Agenţiei de Inspectare şi Restaurare, precum şi a forţelor de ordine a reuşit să salveze edificiul.
Prinşi în flagrant, muncitorii şi şeful de şantier au fost invitaţi tot atunci la sectorul de poliţie nr. 1 de pe str. 31 August 1989, pentru a expune lămuriri în privinţa incidentului. În urma anchetei, aceştia au fost eliberaţi. Materialul investigaţiilor a fost inclus în Registrul nr. 2 de evidenţă al poliţiei şi trimis pentru examinare la Inspecţia de Stat în Construcţii (ISC). Totodată, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a sesizat Procuratura care a intentat un dosar penal pe acest caz.
Întrebat dacă ISC poate preveni demolarea clădirilor din capitală, Vitalie Eftodie, şeful instituţiei, ne-a spus că, în conformitate cu Legea nr. 163 privind Autorizarea executării lucrărilor în construcţii din 09.07.2010, la ISC nu se mai înregistrează autorizaţiile de desfiinţare emise de autorităţile locale. Prin urmare, ISC nu este la curent cu ce fel de demolări vor avea loc în Chişinău şi se poate implica doar în cazul unei sesizări.
În altă ordine de idei, trebuie de precizat că discuţiile privind executarea unor construcţii ample între bulevardul Ştefan cel Mare şi strada Petru Movilă s-au dus acum şase ani. În cadrul unei şedinţe din 19 noiembrie 2004, Comisia metodico-ştiinţifică de protejare a monumentelor şi siturilor istorice din cadrul Ministerului Culturii a examinat un proiect de construcţie în această zonă a unor blocuri locative de 11-12 etaje. Proiectul era semnat de arhitecţii Zaharia Modârcă şi Nicolae Hitronovici. După cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei, autorii prevedeau păstrarea intactă a fondului istoric de pe bd. Ştefan cel Mare şi a unui monument de pe str. Petru Movilă 27 (filiala Bibliotecii de copii „Ion Creangă”) ce intra pe terenul rezervat pentru proiectare. Comisia a aprobat doar la nivel conceptual proiectul, urmând ca la o altă şedinţă să discute posibilitatea restaurării monumentelor.
În prezent, casa de pe str. Petru Movilă 27 B deja este fără geamuri şi acoperiş (atât au reuşit să distrugă demolatorii). Dacă instanţa de judecată va da câştig de cauză Agenţiei de Inspectare şi Restaurare, SRL „Fauri” va fi obligată, conform legislaţiei, să restaureze edificiul.