Eveniment

Moş Nicolae a umplut ghetuțele copiilor în această noapte

A primit din copilărie o creștere aleasă, urmând cursurile celor mai vestite școli ale epocii. Și a urmat din tinerețe reguli de viață deosebită, cu multă rugăciune, post și priveghere.

Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

Sfântul Nicolae a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximilian. În urma Edictul de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creștinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei.  

Alături de alți Părinți ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine împotriva ereziei ariene.

Despre Sfântul Nicolae se istorisește că, aprinzându-se de dragostea pentru adevărul lui Dumnezeu, în mijlocul soborului fiind, l-a lovit peste față pe ereticul Arie. Pentru acest lucrul i s-au ridicat de către ceilalți părinți participanți la sinod, însemnele arhierești. Evanghelia și omoforul i-au fost înapoiate însă prin minune Dumnezeiască, acest lucru fiind adeverit chiar de părinții mai îmbunătățiți care erau de față.

Tradiția pomenește unele fapte minunate săvârșite de Sfântul Nicolae: salvarea de la moarte a trei bărbați condamnați fără vină de un slujbaș imperial, aducerea unor ajutoare neașteptate unor familii aflate pe punctul de a săvârși nelegiuiri pentru a-și câștiga pâinea și multe altele. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează bunătății cu care era înzestrat Sfântul Nicolae și obiceiului său de a ajuta pe cei nevoiași.

De s-ar povesti milele lui una câte una și câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câți flămânzi a hrănit, pe câți goi a îmbrăcat și pe câți a răscumpărat de la datornici, nu ajunge timpul pentru a le face cunoscute, se arată în istorisirea vieții acestui mare ierarh al Bisericii lui Hristos.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice după mulți ani, timp în care a strălucit în mijlocul cetății Mirelor, fiind îngropat în biserica episcopală în ziua a șasea a lunii decembrie.

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni în Mira Lichiei. În prezent, sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, în Catedrala "Sfântul Nicolae", care este un important centru de pelerinaj, atât pentru italieni, cât și pentru creștinii ortodocși din estul Europei.

În România se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Prețiosul și sfântul odor a fost adus aici de către Mihai Viteazul, domn al Țării Românești și, pentru o scurtă perioadă, conducător al celor trei țări românești unite — Țara Românească, Transilvania și Moldova (1593-1601).

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi nu numai de către copiii cărora le aduce cadouri, ci şi de cei mai sărmani, pe care se spune că îi păzeşte şi îi ajută.

Europenii îl descriu pe Moş Nicolae drept un bătrân cu barbă mare şi albă. Înainte, bătrânii îşi puteau da seama cât va fi iarna de lungă doar în funcţie cum era ziua de Sfântul Nicolae.

Dacă ningea pe 6 decembrie, aceştia spuneau că iarna va fi una scurtă, dar în cazul în care nu era zăpadă, bătrânii arătau ca iarna va fi una lungă.

Din bătrâni umblă vorba că Sfântul Nicolae se sărbătoreşte şi pentru a fi ajutaţi oamenii împotriva bolilor şi a loviturilor de orice fel, scrie adevarul.ro.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *