CSI / Rusia

Moscova face presiuni asupra preoților disidenți: Clericii care nu se roagă pentru „victorie” sunt suspendați

Într-o veche biserică ortodoxă din Antalya, ţinând o Biblie într-o mână și o lumânare în cealaltă, reverendul Ioann Koval a săvârșit una dintre primele sale slujbe în Turcia după ce liderii Bisericii Ortodoxe Ruse au hotărât să-l îndepărteze, transmite Euronews.

Koval fusese discreditat pentru că s-a rugat pentru pacea în Ucraina.

Preotul a făcut apel la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, care în iunie a decis să-i redea drepturile.

În luna septembrie 2022, când dictatorul rus Vladimir Putin a ordonat o mobilizare parțială a rezerviștilor, Patriarhul Moscovei, Kirill le-a cerut clericilor săi să se roage pentru victorie. Cu acel prilej,

Koval a schimbat un singur cuvânt, înlocuind ”victorie” cu ”pace”.

”Prin cuvântul ”victorie” rugăciunea a căpătat un sens propagandistic, parcă ar influența gândirea enoriașilor. A mers împotriva conștiinței mele”, a spus clericul.

Influența patriarhului rus depășește cu mult granițele țării, iar ordinele sale se aplică și preoților din străinătate. În februarie, Kirill l-a suspendat pentru trei luni pe reverendul Andrei Kordochkin, aflat la Madrid, pentru poziția sa împotriva luptelor. Încă din primele zile ale operațiunii militare, Kordochkin a condamnat public operațiunea militară rusă și s-a rugat în mod regulat pentru pacea în Ucraina. Preotul a fost pedepsit pentru şi-a ”incitat la ură” enoriașii.

”Cred că am datoria să vorbesc, indiferent de preț – ne spune Kordochkin – Dar, desigur, nu pot să-i chem pe frații mei din Rusia să facă același lucru și să se pună în pericol”.

Biserica Ortodoxă Rusă explică represiunile ca un factor de descurajare a angajării religioase în politică. De la începutul operațiunii militare, gruparea pentru drepturile omului Creștinii Împotriva Războiului a numărat cel puțin 30 de preoți ortodocși care au fost supuși presiunilor din partea autorităților religioase sau de stat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *