CSI / Rusia

Moscova promite negocieri cu Georgia, R. Moldova și Ucraina după semnarea acordurilor de asociere

"De aproape un an de zile suntem pregătiţi pentru acest gen de consultări", a spus Serghei Lavrov. "Imediat după ce textele iniţiale ale proiectelor de acord au fost publicate, am organizat o analiză profesionistă, în special în ceea ce priveşte ţările din zona de liber-schimb a Comunităţii Statelor Independente (CSI) – Ucraina şi Republica Moldova", a precizat şeful diplomaţiei ruse.

"Vom analiză situaţia actuală dintr-un singur punct de vedere, şi anume cum ar putea afecta acest lucru condiţiile comerciale pentru Rusia şi alte ţări care au rămas în zona de liber-schimb din CSI", a adăugat ministrul de externe rus. "Cu siguranţă, suntem în primul rând preocupaţi de interesele Rusiei şi de cele ale ţărilor din Uniunea Vamală – Belarus şi Kazahstan", a ţinut să precizeze Serghei Lavrov.

Potrivit şefului diplomaţiei ruse, Moscova este "interesată în primul rând de efectele asupra pieţei ruse ale importurilor fără taxe de bunuri europene în Ucraina şi Republica Moldova, în condiţiile în care mărfurile moldovene şi ucrainene vor fi înlocuite de produse europene mai competitive, şi de ceea ce se va întâmplă pe pieţele ţărilor din Uniunea Vamală – Rusia, Belarus şi Kazahstan", a mai spus Lavrov.

sursa: jurnalulbtd.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *