Moscova și-a pregătit forțele armate pentru un atac cu „o bombă murdară”
Ministerul rus al Apărării a anunțat luni că și-a pregătit forțele cu privire la detonarea unei „bombe murdare” de către Ucraina pe teritoriul său, relatează Ukraîinska Pravda.
„Ministerul Apărării a organizat activități pentru a contracara eventualele provocări din Ucraina: forțele și trupele sunt pregătite să îndeplinească sarcini în condiții de contaminare radioactivă”, a anunțat ministerul Apărării de la Moscova, citat de RIA Novosti, una dintre agențiile de presă ale statului rus.
De asemenea, și comandamentul militar de la Moscova afirmă că „detonarea unui dispozitiv exploziv radiologic va duce inevitabil la contaminarea radioactivă a zonei pe o suprafață de până la câteva mii de metri pătrați”.
„Ucraina se așteaptă să intimideze populația locală, să crească fluxul de refugiați în Europa și să catalogheze Rusia drept terorist nuclear ca urmare a unei provocări cu folosirea unei ”bombe murdare””, mai declaraă ministerul rus al Apărării.
Anunțul acestuia vine după ce mai devreme în cursul zilei de luni, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat în timpul conferinței sale zilnice de presă că neîncrederea Occidentului în informațiile pe care Rusia susține că le deține privind detonarea unei astfel de arme de către Ucraina pentru a da vina pe Rusia nu înseamnă că nu există o astfel de amenințare.
Rusia a avertizat Occidentul de folosirea unei „bombe murdare” de către ucraineni
Comentariile de luni ale lui Peskov și anunțul făcut de ministerul rus al Apărării vin după ce în urmă cu o zi Serghei Șoigu și-a avertizat mai mulți omologi că Moscova este îngrijorată că Ucraina se pregătește să detoneze o „bombă murdară” ce conține explozibili convenționali amestecați cu materiale radioactive pentru a da vina pe Rusia că escaladează războiul, transmite Hotnews.
Ministrul rus al Apărării le-a transmis le-a transmis acest lucru mai multor miniștri ai Apărării din alte țări, inclusiv ministrului francez Sebastian Lecornu, britanicului Ben Wallace, ministrului turc al Apărării Hulusi Akar și secretarului american Lloyd Austin.
Agenția RIA Novosti a scris încă de duminică dimineaţa, înainte de apelurile telefonice făcute de Șoigu, că, potrivit unor „surse credibile din mai multe ţări, inclusiv din Ucraina”, Kievul ar pregăti o provocare cu o „bombă murdară” pe propriul teritoriu.
Aceste afirmații au declanșat temeri la Kiev că Rusia ar pregăti o operațiune de tip „steag fals” în care armata lui Putin să folosească de fapt o astfel de bombă cu explozibili și că Moscova pregătește terenul pentru a da vina pe Ucraina.
Ucraina și SUA resping acuzațiile că s-ar pregăti un atac cu o „bombă murdară”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat duminică noaptea în mesajul său adresat națiunii că în estul Europei există o singură persoană care poate folosi arme nucleare, Vladimir Putin.
„Dacă Rusia sună şi spune că Ucraina ar pregăti ceva, înseamnă un lucru: Rusia deja a pregătit totul. Cred că acum lumea ar trebui să reacţioneze în cel mai dur mod posibil. Dacă Rusia a pregătit încă o rundă de mărire a mizei şi alt pas de escaladare, trebuie să vadă acum că lumea nu înghite asta”, a transmis Zelenski.
SUA au respins la rândul lor acuzațiile formulate de Serghei Șoigu, afirmând că Ucraina nu are vreo intenție de a folosi o astfel de armă.
„Lumea nu se va lăsa păcălită de nicio încercare de a folosi această acuzație ca pretext pentru escaladare”, a declarat duminică Adrienne Watson, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă.
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) notează în ultima sa evaluare privind conflictul din Ucraina că acuzațiile lansate duminică de Serghei Șoigu ar reprezenta o încercare de a încetini sau chiar suspenda ajutorul militar occidental pe care îl primește Kievul.