Guvern

Moţiunea pe numele ministrului justiţiei a căzut

Vladimir Cebotari, în raportul său, a spus că există progrese şi e nevoie de voinţă politică pentru a pune în practică obiectivele de reformare a justiţiei. Oficialul a constat că în ultimele şase luni de când activează Guvernul Filip s-a demonstrat că astfel de voinţă există.

Deputatul socialist, Vasile Bolea, a menţionat că ministrul justiţiei nu ar avea timp pentru reforma justiţiei pe motiv că are deschise afaceri în alte domenii, precum cel aviatic. Ministrul l-a contrazis şi a zis că el este total dedicat muncii de la minister. Oficialul l-a invitat pe parlamentar la Ministerul Justiţiei pe o perioadă de cel puţin o săptămână ca să vadă cu ce se ocupă ministrul personal şi toată echipa sa. Vladimir Cebotari a adăugat că speculaţiile privind compania aeriană deschisă de familia sa au avut ca scop să-l discrediteze, dar familia sa se retrage de la administrarea acestei companii.

Liderul fracţiunii liberal-democraţilor, Tudor Deliu a spus că din punct de vedere profesional, ministrul Vladimir Cebotari a trecut de la domeniul transporturilor la domeniul justiţiei. Deputatul l-a acuzat pe ministrul justiţiei că este părtinitor şi special nu a permis întrevederea în penitenciar cu deputatul Vlad Filat, reţinut şi condamnat recent pentru abuz în serviciu şi corupţie pasivă.

Moţiunea împotriva ministrului justiţiei este a şasea care cade.

IPN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *