Lumea

Mowgli modern. Un copil de un an a fost ţinut în viaţă de pisici

Copilul, ale cărui peripeţii se asemanănă cu cele ale cunoscutului personaj Mowgli, creat de Rudyard Kipling în Cartea Junglei, a fost găsit de poliţie în Misiones, un orăşel din Argentina, fiind înconjurat de opt pisici.

Doctorii cred că animalele l-au încălzit noaptea, altfel gerul l-ar fi omorât. Băiatul a mâncat resturi de alimente aduse de animale.

Agentul de poliţie Alicia Lorena Lindgvist l-a găsit pe copil la marginea unei canalizări într-un cartier mărginaş al oraşului. "Patrulam şi am observat o haită de pisici care stăteau foarte aproape una de cealaltă. E neobişnuit să vezi atâtea pisici la un loc, aşa că m-am dus să văd ce se întâmplă şi am găsit copilul. Stătea ascuns la marginea unui şanţ. Pisicile îl lingeau, deoarece era foarte murdar", a spus aceasta.

"Când m-am apropiat pisicile au devenit foarte violente şi protective", a adăugat agentul de poliţie.

Poliţia l-a găsit şi pe tatăl copilului – un om fără adăpost care anunţase că şi-a pierdut băiatul în urmă cu o săptămână, în timp ce căuta fier vechi.

În Cartea Junglei, Mowgli este crescut de către lupi.

via Evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *