Ultima oră

MTID: Echipele de deszăpezire continuă să lucreze non-stop

În total, au fost antrenate 324 de utilaje speciale şi 436 de muncitori rutieri. În ultimele 24 de ore, au fost utilizate 2768 tone de material antiderapant.

Majoritatea traseelor naționale sunt curățate și se circulă în regim normal. Totodată, pe drumul național M3 Chişinău – Cimişlia – Vulcăneşti – Giurgiuleşti, sectorul Vulcăneşti – Slobozia Mare, supus în continuu viscolului și formării troienelor, se circulă cu dificultate.
Pe parcursul nopții, s-a lucrat la menținerea accesului către mai multe sate din raionul Orhei, Vulcănești, Cahul, unde situația a fost mai complicată din cauza viscolului care readuce zăpada de pe câmp.

La moment, echipele de deszăpezire continuă să lucreze pe drumurile locale de acces spre satele Susleni, Jora de Sus, Pohrebeni, Mîrzeşti, Berezlogi din raionul Orhei, unde pe parcursul nopții, din cauza viscolului, s-au format troiene până la 1,5m. Drumul de acces spre satele Cișmichioi, Etulia, Alexandru Ioan Cuza din raionul Vulcănești și Cahul, de asemenea supus viscolului, a fost deblocat către orele 07.00 dimineața. În total, pe sectoarele dificile sunt antrenate 29 de mecanisme speciale, inclusiv 4 utilaje grele și 2 freze de zăpadă.

Echipele de deszăpezire continuă să lucreze non-stop. Totodată, sectoarele periculoase permanent sunt patrulate şi după necesitate sunt deszăpezite și prelucrate cu material antiderapant.

Ministerul aminteşte că, în cazul dificultăților majore în trafic, cetăţenii pot apela la linia telefonică verde deschisă de Administraţia de Stat a Drumurilor (022748961) pentru a solicita intervenția drumarilor.
 
Sursa: prime.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *